Dan Lungu - "Părul contează enorm"

Această proză scurtă este cuprins în volumul Băieţi de gaşcă şi în primul rând putem afirma, că aduce realitatea în proză. Sunt alese scene din viaţa cotidiană a două tinere, fiecare cu istoria ei, trăirile şi emoţiile ei de viaţă. Este un non-text literar într-un text narativ. Stilul în care este scris proza produce o impresie a realităţii covârşitoare. Perspectiva narativă aparţine Laurei, o tânără rămasă fără mâini în urma unui accident, pe care de ziua ei o vizitează o veche amică, Nena. Întâlnirea celor doi reprezintă întâlnirea celor două lumi: - o lume deschisă se întâlneşte cu o lume izolată. Această întâlnire cuprinde în ea o altă întâlnire: întâlnirea celor două limbaje diferite, ceea ce evident înseamnă şi întâlnirea celor două caractere diferite.

Feminitatea comună este părul personajelor, este o podoabă crucială a feminităţii, care este hiperbolizat deoarece contează chiar mai mult ca şi mâinile unui om. A căpătat un rol atât de important prin recuperarea esteticii individuale, recuperează pierderea sensului: a mâinilor (fapt practic, iar părul simbolizează o imagine estetică). Prin estetica frumosului doreşte să recupereze sensul pragmatic, iar limbajul boicotează această încercare tocmai prin redarea realităţii, folosind estetica urâtului practic, imediat. Este un adevăr neântârziat, un adevăr imediat, care ne readuce la sensurile existente, chiar dacă unele s-au pierdut prin folosirea abuzivă.

Laura reprezintă lumea estetică dezmembrată, dar o estetică totuşi a frumosului, iar Nena o lume, care este întreagă, care are şanse către viitor, însă tocmai prin integritatea lui pierde toate sensurile existente, defapt adoptează unele false, care duc către non-viaţă, non-adevăr, tocmai pentru aceasta îi eşuează toate relaţiile existente până acum, pentru că nu a căutat în adâncul sensurilor, a adoptat o „citire” a individului „de suprafaţă”, de aparenţă, fapt ce nu duce către o cale adevărată, la capătul căreia să găsească valorile adevărate. Întâlnirea celor doi nu este doar o întâlnire a lumilor, a limbajelor, a caracterelor diferite, chiar şi opuse, este o întâlnire şi a valorilor, ceea ce oferă esenţa lucrurilor în totalitate.

            Limbajul uzual, banal, de stradă, de „gaşcă” arată către o anumită clasă socială şi defineşte cultura şi valorile celor care o folosesc.

Povestirea în naraţiune este defapt istoria amorului lui Nena, şi nu în ultimul rând ne introduce în surprizele apărute de-a lungul unei relaţii cu un bărbat.    

De-a lungul textului Nena încontinuu făcea gesturi mici, tipic feminine, chiar le-aş numi mici trucuri de seducţie sau mici trucuri cu ajutorul cărora o femeie poate să arate mai atrăgătoare, iar aceste gesturi le făcea cu părul ei. Scriitorul ţine să menţioneze ultima frază, ultimul gest făcut de către Nena, odată cu plecarea de la prietena ei: „Am fugit, dulceaţă!", mormăi cu clama în gură şi cu mîinile strîngînd părul în coc.” Parcă simţim, că ceva s-a încheiat, părul este aşezat „la locul ei”, nu mai este nevoie de ajutorul podoabei capilare, care „contează enorm”. Parcă simţim, că sensurile erau amestecate un timp, cât a durut întâlnirea iar după despărţire se reaşează la locul lor obişnuit. Ultima scenă: urcarea în automobil nu este altceva, decât părăsirea locul faptei, unde părul „a jucat un rol importatnt” pe scena adevărurilor. „Laura se întoarse în casă. Pe fereastră, o văzu cum urcă, precipitată, într-un taxi.”

            Dacă ar trebui să găsesc un termen, sau să catalogez într-un anumit gen această proză scurtă, aş folosi termenul „absurd-realist”, ceea ce probabil este la fel de absurd, poate puţin chiar şi grotesc, şi totodată atât de „normal”.

Este absurd femeia fără mâini, care are pasiunea să picteze, imaginea unei  femei fără mâini, şi  totuşi nu mâna contează, ci „părul contează enorm”. Este evidentă schimbarea sensurilor sau mai bine zis reflectarea sensurilor în paradigme diferite, „sansara” vieţii şi a morţii spirituale. 

Written by: Rebeka Torok